Proverbs
|
|
Romanian: Cornilescu |
|
Proverbs 13 [Commentary]
|
1. |
Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n'ascultă mustrarea. - |
2. |
Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de sîlnicie. - |
3. |
Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. - |
4. |
Leneşul doreşte mult, şi totuş, n'are nimic, dar cei harnici se satură. - |
5. |
Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urît şi se acoperă de ruşine. - |
6. |
Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. - |
7. |
Unul face pe bogatul, şi n'are nimic, altul face pe săracul, şi are totuş mari avuţii, - |
8. |
Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n'ascultă mustrarea. - |
9. |
Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. - |
10. |
Prin mîndrie se aţîţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. - |
11. |
Bogăţia cîştigată fără trudă scade, dar ce se strînge încetul cu încetul, creşte. - |
12. |
O nădejde amînată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. - |
13. |
Cine nesocoteşte Cuvîntul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. - |
14. |
Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. - |
15. |
O minte sănătoasă cîştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă. - |
16. |
Orice om chibzuit lucrează cu cunoştinţă, dar nebunul îşi dă la iveală nebunia. - |
17. |
Un sol rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce tămăduire. - |
18. |
Sărăcia şi ruşinea sînt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste. - |
19. |
Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urît să se lase de rău. - |
20. |
Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. - |
21. |
Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. |
22. |
Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sînt păstrate pentru cel neprihănit. - |
23. |
Ogorul pe care -l desţelineşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. - |
24. |
Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine -l iubeşte, îl pedepseşte îndată. - |
25. |
Cel neprihănit mănîncă pînă se satură, dar pîntecele celor răi duce lipsă. - |
|
|
|